ACTA, a fost semnat astăzi de către țări ale Uniunii Europene, printre care se număra și România.
Pentru a înțelege ce este ACTA, se poate urmări filmulețul de mai jos. Pentru a te pronunța împotriva deciziei, se poate semna o petiție.
În câteva zile se apropie dezbaterea în congresul Statelor Unite ale Americii a unor legi care vor afecta libertatea de expresie pe Internet și practic vor instaura cenzura. Încercând să prevină această apocalipsă, mai multe organiații cu prezența pe web organizează astăzi, 18 ianuarie 2012, o grevă împotriva cenzurii.
Board-ul Fedora a decis să se alăture campaniei de informare, nu printr-o grevă totală ci prin afișarea unor bannere și legături web pe site-ul oficial și pe wiki.
Comunitatea româneasca Fedora înțelege că o asemenea lege provenită din țara în care se află baza infrastructurii internetului ne va afecta pe toți și înțelege đe asemenea ca Proiectul Fedora, care este înregistrat în SUA ar fi direct afectat, așa că se alătură protestului și îi îndeamnă pe membrii comunității să procedeze la fel.
ȘtiriBiblioteca Județeană “A.D. Xenopol” organizează începând cu 19 decembrie 2011 programul de conferinte și teleconferințe, prezentări și demonstrații intitulat “TEHNOLOGIA ȘI UTILIZATORUL EMANCIPAT”.
Obiectivul programul este de a prezenta și dezbate in fata publicul larg tehnologiile noi, utilitatea lor in viata de zi cu zi, precum și problemele implicite de ordin social și moral pe care le ridică.
Printre temele avute în vedere enumerăm: utilizare Linux, programele libere versus programele comerciale – aspecte tehnice, Internetul și spațiul privat, drepturile de utilizare și licențele FLOSS, standarde deschise, Creative Commons – productivitate liberă, etc.
Aceste prezentări și conferințe vor fi gestionate prin intermediul platformei formare.moodle.ro, în mod special conferințele vor fi transmise on-line prin intermediul modului Moodle dedicat video-conferințelor.
Partenerul principal în acest program este grupul de utilizatori Linux din Arad – ARLUG.
Prima conferință va fi susținută de dl. Manuel Ciosici și va avea titlul “Telefoane mobile cu Android”, cea de-a doua va fi susținută de dl. Calin Miclăuș în luna ianuarie 2012.
Avem plăcerea să anunțăm lansarea Fedora 16, Verne.
Puteți descărca chiar acum versiunile cu desktop Xfce, KDE, GNOME, DVD pentru instalare, sau un alt spin.
Printre cele mai importante modificari se remarcă trecerea la GRUB2, care modifica pornirea sistemului, și numărătoarea identificatorilor utilizatorilor de la 1000, fața de 500 până acum, puteți citi mai multe în notele de lansare.
Întrucât în cursul ciclului de dezvoltare al Fedora 16 a plecat dintre noi Dennis Ritchie, co-inventator al UNIX si al limbajului C, co-autor al cărții "The C Programming Language" ce a învățat multi programatori, această versiune a Fedora îi este dedicata, ca semn al recunoașterii activității sale, făra de care lumea calculatoarelor nu ar fi fost așa cum o știm azi.
ȘtiriAm fost prezent la evenimentul FLOSS — OSOM (Open Source Open Mind) ediția 2011.
Acesta a avut loc în 29 Octombrie în Sibiu.
Scopul prezenței mele la eveniment a fost de a distribui stickere/CD-uri cu noul Ubuntu 11.10 și a face o scurtă prezentare despre comunitatea Ubuntu din România. Prezentarea poate fi urmărită oricând și descărcată.
Mulțumim colegilor de la eveniment pentru invitație, de asemenea mulțumim colegilor de la Mozilla și Sibiu JUG pentru participare.